Dragoș Petrescu
Fondator City Grill
"Îl cunosc pe Cristian Onețiu din 2020. Îi admir energia și determinarea în a modela antreprenorii români. Efortul lui în a educa/inspira/mentora antreprenorii a avut și are impact semnificativ fie în companiile lor, fie în motivația de a face un pas în față, de a începe un business. Onețiu pune umărul în a construi o Românie mai bună în care generațiile următoare să fie mândre să trăiască."

George Buhnici
Persoana Publică
"Cristi este cel mai actual om de afaceri din România. Este conectat și face conexiuni în toată lumea, iar asta îl ajută să fie cel mai bun. Are capacitatea să vadă imaginea de ansamblu, înțelege contextul și intuiește bine ce urmează. E o plăcere să îl vezi cum reușește să croiască și soluții pentru afaceri. Dacă ar avea doar mai mult timp…"

Denisa Tănase
Fondatoare My Geisha
"Să particip la cursurile lui Cristi (atât cele de Scale Up, cât și sesiunile individuale pentru decision making) a însemnat practic să nu pornesc pe drumul antreprenoriatului ca și cum aș face gambling și să nu plătesc lecțiile de business prin eșecuri proprii. Mulțumesc pentru ajutorul în a renunța la limitările pe care chiar eu le pusesem afacerii mele și în care am înțeles importanța mindset-ului, pentru orice antreprenor."

Marius Morra
CEO Tokero
"Cristian Onețiu este mentorul pe care și l-ar dori și ar fi bine să-l aibă alături orice fondator de business. Îndeajuns de tânăr încât să înțeleagă toate trendurile actuale și viitoare și îndeajuns de înțelept încât să aibă deja răspunsurile pentru dificultățile inevitabile în orice proces de creștere. Și peste toate, un OM și un Domn! Chapeau!"

Andreea Raicu
Persoană Publică
"Cristian Onetiu este un lider incredibil! Abordează totul cu claritate și acționează direct, iar energia sa este contagioasă. Pur și simplu, îți oferă puterea să crezi că poți realiza orice. Cu el, înveți cum să construiești un business stabil pe care să-l gestionezi sănătos. Este pur și simplu extraordinar! Mulțumesc, Cristian pentru generozitatea ta!"

Avi Cicirean
Fondator Brand Minds
"Cristi este unul dintre cei mai buni antrenori de antreprenori din România. Tot timpul când am ocazia să particip la evenimentele lui, plec cu o grămadă de idei aplicabile."

Diana Stîngă
Darcom Energy
"Îți mulțumesc pentru informațiile primite din Programul ScaleUp1000, pe care le-am implementat cu succes în afacerea mea. După EXIST-ul din business, unde aveam cifra de afaceri de 3 milioane ron/an, am reușit sa închidem în 2022 și 2023 cu 100 de milioane ron și parteneriate de succes."

Cristi Brancu
Realizator TV
"Care este portretul ideal al unui antreprenor mentor în business? Care sunt atuurile, calitățile? Experiența, competența, cultura, empatia, viziunea, perseverența. Pe toate le-am găsit și admirat în anii în care am fost alături de Cristi Onețiu. Este mentorul, by the book. His book."

Eusebiu Burcaș
Coach Financiar
"A lucra cu Cristi este deopotrivă o provocare, dar și o mare bucurie. Antrenamentul cu miile de antreprenori îl ajută să vadă dintr-o privire punctele slabe ale afacerii tale, iar cu experiența internațională te va ajuta să depășești limitările cu care tu îți vezi afacerea locală. Calitățile de excelent comunicator te împing la propriu să devii un lider autentic pentru oamenii și colaboratorii tăi. Dacă chiar vrei să-ți multiplici exponențial rezultatele afacerii, Cristi este, probabil, cel mai bun mentor al momentului pentru asta."

Catalin Priscornita
CEO Blitz Imobiliare
"Pe Cristi il cunosc din 2017. Era o perioada in viata mea cand imi cautam mai mult ca niciodata repere sanatoase prin care sa reusesc sa dezvolt compania Blitz. Si pentru ca oportunitatea se intalneste cu cel care o cauta, am fost membru al primei generatii de Scale-up 1000. Pe vremea aceeea eram o agentie imobiliara locala in Cluj, lideri ai orasului, agentie compusa din aproximativ 50-60 de persoane. Astazi, in 2024 suntem liderii in imobiliare din Romania si cea mai mare agentie imobiliara romaneasca cu o prezenta in peste 25 de orase, cu aproximativ 40 de centre de profit si o structura de peste 400 de oameni. Si nu ne oprim aici. Planurile pentru următorii ani sunt sa crestem 5X. O mare contributie in dezvoltarea Blitz a avut-o Cristi atat prin programele lui structurate pe care le-am parcurs la momentul respectiv cat si prin inspiratia si exemplul oferit personal “ca se poate”. Chiar daca astazi eu si compania am evoluat si nevoile prezente necesita si alte repere, raman indatorat toata viata omului si profesionistului Cristian Onetiu."

Andrei Cionca
CEO Impetum Group
"Colaborarea cu Cristi Onetiu la Roca Investments, primul nostru fond de investitii dedicat companiilor romanesti, a fost inspirațională. Cristi nu doar că înțelege afacerile în profunzime, dar este și profund angajat într-o misiune personală care se aliniază perfect cu viziunea noastră: dezvoltarea ecosistemului antreprenorial din România. Este remarcabil cum el reușește să îmbine cunoștințele vaste de business cu o pasiune sinceră pentru susținerea antreprenorilor emergenți, făcându-l nu doar un profesionist de top, ci și un catalizator al schimbării în comunitatea antreprenorială.
Am admirat întotdeauna dedicația lui Cristi pentru autodezvoltare continuă și determinarea sa de a rămâne conectat și relevant, astfel încât să poată oferi îndrumare valoroasă tinerilor antreprenori. Prezența unor lideri ca el, cu o viziune clară și o misiune de susținere a inovației, este esențială pentru a stimula o transformare autentică în peisajul antreprenorial din România."

Pe Cristi il cunosc din 2017. Era o perioada in viata mea cand imi cautam mai mult ca niciodata repere sanatoase prin care sa reusesc sa dezvolt compania Blitz. Si pentru ca oportunitatea se intalneste cu cel care o cauta, am fost membru al primei generatii de Scale-up 1000. Pe vremea aceeea eram o agentie imobiliara locala in Cluj, lideri ai orasului, agentie compusa din aproximativ 50-60 de persoane. Astazi, in 2024 suntem liderii in imobiliare din Romania si cea mai mare agentie imobiliara romaneasca cu o prezenta in peste 25 de orase, cu aproximativ 40 de centre de profit si o structura de peste 400 de oameni. Si nu ne oprim aici. Planurile pentru următorii ani sunt sa crestem 5X. O mare contributie in dezvoltarea Blitz a avut-o Cristi atat prin programele lui structurate pe care le-am parcurs la momentul respectiv cat si prin inspiratia si exemplul oferit personal “ca se poate”. Chiar daca astazi eu si compania am evoluat si nevoile prezente necesita si alte repere, raman indatorat toata viata omului si profesionistului Cristian Onetiu.

Andrei Cionca
Colaborarea cu Cristi Onetiu la Roca Investments, primul nostru fond de investitii dedicat companiilor romanesti, a fost inspirațională. Cristi nu doar că înțelege afacerile în profunzime, dar este și profund angajat într-o misiune personală care se aliniază perfect cu viziunea noastră: dezvoltarea ecosistemului antreprenorial din România. Este remarcabil cum el reușește să îmbine cunoștințele vaste de business cu o pasiune sinceră pentru susținerea antreprenorilor emergenți, făcându-l nu doar un profesionist de top, ci și un catalizator al schimbării în comunitatea antreprenorială.
Am admirat întotdeauna dedicația lui Cristi pentru autodezvoltare continuă și determinarea sa de a rămâne conectat și relevant, astfel încât să poată oferi îndrumare valoroasă tinerilor antreprenori. Prezența unor lideri ca el, cu o viziune clară și o misiune de susținere a inovației, este esențială pentru a stimula o transformare autentică în peisajul antreprenorial din România.

Eusebiu Burcaș
A lucra cu Cristi este deopotrivă o provocare, dar și o mare bucurie. Antrenamentul cu miile de antreprenori îl ajută să vadă dintr-o privire punctele slabe ale afacerii tale, iar cu experiența internațională te va ajuta să depășești limitările cu care tu îți vezi afacerea locală. Calitățile de excelent comunicator te împing la propriu să devii un lider autentic pentru oamenii și colaboratorii tăi. Dacă chiar vrei să-ți multiplici exponențial rezultatele afacerii, Cristi este, probabil, cel mai bun mentor al momentului pentru asta.

Cristi Brancu
Care este portretul ideal al unui antreprenor mentor în business? Care sunt atuurile, calitățile? Experiența, competența, cultura, empatia, viziunea, perseverența. Pe toate le-am găsit și admirat în anii în care am fost alături de Cristi Onețiu. Este mentorul, by the book. His book.

Diana Stîngă
Îți mulțumesc pentru informațiile primite din Programul ScaleUp1000, pe care le-am implementat cu succes în afacerea mea. După EXIST-ul din business, unde aveam cifra de afaceri de 3 milioane ron/an, am reușit sa închidem în 2022 și 2023 cu 100 de milioane ron și parteneriate de succes.

Avi Cicirean
Cristi este unul dintre cei mai buni antrenori de antreprenori din România. Tot timpul când am ocazia să particip la evenimentele lui, plec cu o grămadă de idei aplicabile.

Andreea Raicu
Cristian Onetiu este un lider incredibil! Abordează totul cu claritate și acționează direct, iar energia sa este contagioasă. Pur și simplu, îți oferă puterea să crezi că poți realiza orice. Cu el, înveți cum să construiești un business stabil pe care să-l gestionezi sănătos. Este pur și simplu extraordinar! Mulțumesc, Cristian pentru generozitatea ta!

Marius Morra
Cristian Onețiu este mentorul pe care și l-ar dori și ar fi bine să-l aibă alături orice fondator de business. Îndeajuns de tânăr încât să înțeleagă toate trendurile actuale și viitoare și îndeajuns de înțelept încât să aibă deja răspunsurile pentru dificultățile inevitabile în orice proces de creștere. Și peste toate, un OM și un Domn! Chapeau!

Denisa Tănase
Să particip la cursurile lui Cristi (atât cele de Scale Up, cât și sesiunile individuale pentru decision making) a însemnat practic să nu pornesc pe drumul antreprenoriatului ca și cum aș face gambling și să nu plătesc lecțiile de business prin eșecuri proprii. Mulțumesc pentru ajutorul în a renunța la limitările pe care chiar eu le pusesem afacerii mele și în care am înțeles importanța mindset-ului, pentru orice antreprenor.